„Shark’s Cup Masters” 2019

In perioada 23-24 februarie 2019, la bazinul de înot din cadrul Complexului Sportiv „Ana Maria Pop” din Ploieşti, a avut loc ediția a patra a concursului de înot „Shark’s Cup Masters”. Concursul este organizat de Clubul „Shark Swimming Team”, condus de Octavian Tais, iar la startul întrecerii s-au aliniat înotători nu doar din România, ci şi din Grecia, Ungaria, Bulgaria şi Spania.
La concurs au participat sportivi care au împlinit vârsta de 25 de ani. De asemenea, în afara concursului pot participa şi înotători între 18 şi 100 ani care nu sunt legitimaţi la niciun club sportiv.
S-a acordat câte o cupă pentru cea mai bună performanţă obţinută atât la masculin, cât şi la feminin, conform punctajului Federaţiei Internaţionale de Nataţie, la proba de 50 metri fluture.

Probele la care se va concura, în ordine, sunt următoarele:
– 50 m fluture
– 100 m liber
– 50 m bras
– 100 m mixt
– 50 m liber
– 50 m spate
– 200 m mixt
– ştafetă 8×25 m
Festivitatea de premiere a fost oficiată de prima campioană mondială de înot a României, Tamara Costache, şi de directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Prahova, Laurenţiu Nicolescu, în vreme ce moderatorul evenimentului a fost cunoscutul jurnalist Doru Dinu Glăvan.
De la Aqua Sport Galati au participat un numar de 6 inotatori care au castigat impreuna un numar de 21 de medalii, plus Trofeul pentru cea mai buna performanta.
Au punctat astfel:
Marcel Bancioc: loc 1 50m fluture, loc 1 50m bras, loc 2 100m mixt, loc 2 50m liber, loc 1 200m mixt
Stefan Dolinescu: loc 2 50m fluture, loc 1 50m bras, loc 1 50m spate
Mihaela Nicolau: loc 1 50m fluture(CUPA PENTRU CEA MAI BUNA PERFORMANTA), loc 1 100m mixt
Marius Fortu: loc 1 100m liber
Luisiana Bigea: loc 1 100m liber, loc 1 100m mixt, loc 1 50m liber, loc 1 50m spate
Ion Carp: loc 1 50m bras, loc 1 50m liber, loc 1 50m spate

La proba stafeta pe sub apa, echipa formata din Banciog, Coman, Fortu si Dolinescu a obtinut locul 2.

Felicitari!